Bill Gates consideră că testele de COVID-19 din SUA sunt inutile, deoarece durează prea mult până când vin rezultatele, iar în acest timp o persoană infectată poate transmite virusul mai departe, scrie libertatea.ro
Într-un interviu acordat CNBC, Bill Gates, care a fost vizat de mai multe teorii ale conspirației, a criticat modalitatea în care SUA testeză împotriva pandemiei.
Mai exact, el consideră că testul este aproape irelevant, având în vedere că pacienții află după cel puțin 48 de ore dacă au fost sau nu infectați. „Acel test este o risipă. Iar acele acele statistici despre cât de mult testăm, majoritatea dintre ele sunt o risipă”, a declarat Bill Gates.
Fondatorul Microsoft susține că oamenii trebuie să afle mai repede dacă sunt infectați pentru a-și putea „să-și schimbe comportamentul astfel încât să nu mai infecteze alți oameni”. Brent Giroir secretar adjunct la Departamentul Sănătății din SUA, a fost de acord că testarea trebuie îmbunătățită: ”Nu vom fi mulțumiți până când nu vom ajunge să avem rezultate în 24 de ore.
N-am ajuns încă acolo. Facem tot ce ne stă în putință pentru a ajunge acolo”, a declarat Giroir.
Citiți mai multe pe libertatea.ro
Lasă un răspuns