Rio de Janeiro va permite statul la plajă în pofida epidemiei de coronavirus, prin marcarea unor zone pe plajă în interiorul cărora vor avea acces grupuri mici de persoane, a anunţat primarul Marcelo Crivella, relatează libertatea.ro
Astfel, 70% din zone vor fi alocate celor care doresc să stea la plajă în ordinea sosirii, iar 30% îşi vor putea rezerva un loc cu ajutorul unei aplicaţii, a mai spus Crivella, potrivit Agerpres. Autorităţile din Rio de Janeiro au permis deja înotul şi sporturile pe plajă.
Brazilia a confirmat peste 3 milioane de infecţii cu coronavirus şi peste 100.000 de decese, cele mai multe din lume după Statele Unite. Oraşul Rio de Janeiro a înregistrat peste 74.600 de infecţii şi peste 8.600 de decese.
Sursa libertatea.ro
Lasă un răspuns