Uciderea lui Qassem Soleimani într-un atac cu dronă american la Bagdad în ianuarie a fost arbitrară şi ilegală, dat fiind că Washington-ul nu a demonstrat că generalul iranian reprezenta un pericol imediat, consideră experta ONU în drepturile omului Agnes Callamard, raportor special privind execuţiile extrajudiciare, sumare sau arbitrare, într-un raport trimis marţi presei de către ONU, scrie agerpres.ro
Concluzia raportului este că în absenţa unei ameninţări iminente ce ar fi pus în pericol viaţa, modul de a acţiona al Statelor Unite era ilegal’ şi contravine Cartei Naţiunilor Unite.
Experta, care este mandatată de Consiliul Drepturilor Omului al ONU, dar nu vorbeşte în numele Naţiunilor Unite, îşi va prezenta raportul joi în faţa Consiliului, din care SUA s-au retras în 2018.
Documentul se referă mai general la utilizarea dronelor în asasinatele ţintite, dar aproape jumătate din raport priveşte asasinarea lui Soleimani.
La 3 ianuarie, SUA l-au ucis într-un atac cu dronă la Bagdad pe Qassem Soleimani, comandantul Forţei Quds a Gardienilor Revoluţiei iraniene şi arhitectul strategiei de influenţă regională a Teheranului. În acelaşi atac a fost ucis şi locotenentul lui Soleimani, irakianul Abu Mehdi al-Muhandis, liderul paramilitarilor pro-Iran din ţara sa.
Citiți mai multe pe agerpres.ro
Lasă un răspuns