Prefectul județului Constanța a precizat că aproximativ 300 de persoane, au participat luni la slujba religioasă oficiată de Arhiepiscopul Teodosie, cu ocazia celebrării praznicului Sfântului Apostol Andrei, potrivit libertatea.ro
Autoritățile susțin că la slujba religioasă ar fi fost aproximativ 150 de membri ai clerului bisericesc, circa 120 de credincioşi sosiţi individual, 20 de voluntari prezenţi pentru serviciile de catering, dar și membri creștini veniți cu opt microbuze.
„Din informaţiile transmise de către coordonatorul dispozitivului de ordine publică, slujba organizată sub auspiciile Arhiepiscopiei Tomisului la Mănăstirea Sfântul Apostol Andrei, din comuna Ion Corvin, s-a desfăşurat fără incidente, la eveniment fiind prezenţi permanent, în dinamică, circa 300 de persoane”, a declarat prefectul Silviu Coşa.
La momentul de față, având în vedere câți oameni mai sunt acolo, nici nu cred că mai poate fi numit pelerinaj. La momentul de față (…) vă pot garanta că nu a existat absolut niciun risc de contaminare.
Citiți mai multe pe libertatea.ro
Lasă un răspuns