• Skip to main content
  • Skip to primary sidebar
  • Skip to secondary sidebar
  • Skip to footer
  • Acasă
  • Local
  • Național
  • Extern
  • Opinii
  • Despre noi
  • Contact
Monitorul Național

Monitorul Național

Presă pe pâine!

Iași: Cum va arăta noul Palas de pe strada Sfântul Andrei: o investitie de 120 milioane

9 iulie 2020, scris de monitorul Lasă un comentariu

Compania IULIUS a dat ieri startul lucrărilor pentru construirea „Palas Campus” din zona Sfântul Andrei, scrie ziaruldeiasi.ro

Investiţia este una remarcabilă, ridicându-se la peste 120 milioane euro. În timpul construcţiei, proiectul va genera peste 1.700 de locuri de muncă, iar după inaugurare vor lucra în campusul IT peste 5.000 de persoane.

În comparaţie, acum, la ansamblul Palas, lucrează peste 8.000 de persoane. Potrivit oficialilor companiei, campusul va avea una dintre cele mai mari clădiri de birouri din România, după suprafaţă: 60.000 mp închiriabili. „Avem încredere că, aşa cum s-a întâmplat şi în cei 8 ani de la inaugurarea ansamblului Palas, noua dezvoltare de regenerare urbană va continua să genereze oportunităţi pentru evoluţia Iaşului şi să îl impună drept un oraş competitiv”, a declarat preşedintele IULIUS, Iulian Dascălu.

El a adăugat că Iaşul are nevoie de noi spaţii de birouri şi a subliniat că, în următorii ani, capitala Moldovei va înregistra o creştere semnificativă în sectorul IT, ceea ce va genera o cerere mare pentru spaţii moderne.

În curând, IULIUS va anunţa şi companiile care vor fi găzduite în campus. Palas Campus este cea mai amplă investiţie lansată în Iaşi în actualul context economico-social şi cea mai mare de după inaugurarea din 2012 a primului proiect mixed-use din România, ansamblul Palas. În următorii ani, planurile investiţionale ale IULIUS la Iaşi vor depăşi pragul de jumătate de miliard de euro, potrivit lui Iulian Dascălu.

Citiți mai multe pe ziaruldeiasi.ro

Din categoria: Local Etichete: Iași, Iulius, Palas

Reader Interactions

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Bara principală

More to See

Avertisment îngrijorător! Vicepremierul polonez Jaroslaw Kaczynski acuză Germania că vrea să transforme UE în ‘al IV-lea Reich’

10 ianuarie 2022 By monitorul

VIDEO. Profesorul Didier Raoult: ‘Vaccinarea anti-COVID-19 a devenit o religie’

9 ianuarie 2022 By monitorul

Actorul Mihai Mălaimare, dorințe pentru 2022: ‘Roexit, demiterea lui Klaus Iohannis, alegeri anticipate și pedepsirea exemplară a celor care au vândut și tâlhărit România’

9 ianuarie 2022 By monitorul

Cum a scăpat de închisoare tânăra iraniană poreclită „Zombie Angelina”: „Nu mai revin pe rețelele sociale”

26 decembrie 2020 By monitorul

Topul celor mai frumoase călătorii cu trenul prin Europa

26 decembrie 2020 By monitorul

RSS Noutati

Bară secundara

Articole recente

  • Codrin Ștefănescu, atac la Mihai Gâdea, chiar de ziua directorului Antena 3: ‘Văd cum te înjură lumea. Dimineața, când te bărbierești la oglindă, ești mândru de ceea ce vezi!’
  • Avertisment îngrijorător! Vicepremierul polonez Jaroslaw Kaczynski acuză Germania că vrea să transforme UE în ‘al IV-lea Reich’
  • VIDEO. Profesorul Didier Raoult: ‘Vaccinarea anti-COVID-19 a devenit o religie’
  • Actorul Mihai Mălaimare, dorințe pentru 2022: ‘Roexit, demiterea lui Klaus Iohannis, alegeri anticipate și pedepsirea exemplară a celor care au vândut și tâlhărit România’
  • Cum a scăpat de închisoare tânăra iraniană poreclită „Zombie Angelina”: „Nu mai revin pe rețelele sociale”

Arhive

Categorii

  • Extern
  • Fără categorie
  • Local
  • Național

Meta

  • Autentificare
  • Flux intrări
  • Flux comentarii
  • WordPress.org

Footer

Monitorul Național

Contact

Politica de confidentialitate.

Recent

  • Codrin Ștefănescu, atac la Mihai Gâdea, chiar de ziua directorului Antena 3: ‘Văd cum te înjură lumea. Dimineața, când te bărbierești la oglindă, ești mândru de ceea ce vezi!’
  • Avertisment îngrijorător! Vicepremierul polonez Jaroslaw Kaczynski acuză Germania că vrea să transforme UE în ‘al IV-lea Reich’
  • VIDEO. Profesorul Didier Raoult: ‘Vaccinarea anti-COVID-19 a devenit o religie’
  • Actorul Mihai Mălaimare, dorințe pentru 2022: ‘Roexit, demiterea lui Klaus Iohannis, alegeri anticipate și pedepsirea exemplară a celor care au vândut și tâlhărit România’
  • Cum a scăpat de închisoare tânăra iraniană poreclită „Zombie Angelina”: „Nu mai revin pe rețelele sociale”

Search

Tags

ATI Belarus București Cluj Colectiv Constanța coronavirus covid COVID-19 Crimă DIICOT DNA Donald Trump DSP Europa Gabriela Firea Germania Guvern Iași Iohannis Klaus Iohannis Ludovic Orban Marcel Ciolacu Marea Britanie medic moarte Nelu Tătaru Nicușor Dan Orban pandemie Parlament Piatra-Neamț PNL poliția primar PSD Raed Arafat România Rusia SUA Timișoara UE USR PLUS vaccin școală

Copyright © 2023 · Monitorul Național