Asociația “Inițiativa pentru Justiție”, condusă de procurorul militar Bogdan Pîrlog, care a deschis dosarul 10 August, susține că procurorul general Gabriela Scutea știa de existența unor posibile probleme în efectuarea cercetărilor în dosarul 10 August, dar că nu a luat nicio măsură, scrie libertatea.ro
AIJ susține că Scutea a avut cunoștință și de faptul că urma să se dispună o soluție de clasare în dosarul 10 August. Asociația de procurori susține că Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București (PMTMB) a sesizat procurorul general al PÎCCJ, cu privire la posibile deficiențe în desfășurarea anchetei în dosarul “10 August”, solicitând acestuia să dispună un control, prin procurori de la Serviciul de Îndrumare și Control din cadrul PÎCCJ.
Procurorul general interimar de la acea vreme nu s-a pronunțat asupra solicitării, predând-o noului procuror general, Gabriela Scutea, după numirea în funcție la data de 20.02.2020, însă aceasta nu a dat curs solicitării PMTMB și nu a dispus niciun fel de verificare asupra modului în care era efectuată urmărirea penală în cauza „10 August”, susțin procurorii AIJ.
Procurorii spun că Scutea nu și-a exercitat atribuția legală de procuror ierarhic superior, dând dovadă de “o pasivitate suspectă și total atipică personalității sale hiperactive și intruzive”.
Citiți mai multe pe libertatea.ro
Lasă un răspuns