În ziua cu cel mai mare număr de cazuri pozitive de coronavirus pe teritoriul României de la declanșarea pandemiei, 889, nimeni nu a ținut cont de nicio regulă impusă de autorități. Mii de persoane s-au înghesuit sâmbătă la petreceri pe plajele de la Marea Neagră, nu au purtat măști, iar de distanțare socială nici nu poate fi vorba, scrie libertatea.ro
Peste 100.000 de persoane se află în acest weekend în stațiunile de la Marea Neagră. Cele mai multe, conform specialiștilor în domeniu, sunt în Mamaia, stațiunea de fițe a litoralului românesc.
Au fost evenimente tematice, în care participanții erau obligați să vină exclusiv în negru sau în alb, dar și concerte, iar pe majoritatea petrecăreților nu i-au interesat regulile.
Unele dintre terase au organizat chiar și concerte. Puya a „incendiat” un club cu muzica sa, iar sutele de participanți s-au suit pe mese sărbătorind evenimentul. „Sunt un câine rău, eu rup lesa, nu mă poţi dresa” au fost versurile rapperului care a sfidat starea de alertă.
Pentru această petrecere, însă, la care au participat peste 500 de perosane, clubul Loft a fost amendat de polițiști cu 10.000 de lei. Dragoş Petrescu, preşedintele Organizației Patronale a Hotelurilor și Restaurantelor din România, a vorbit, pentru Libertatea, despre situația de pe litoral din ultima perioadă.
Citiți mai multe pe libertatea.ro
Lasă un răspuns