
Andra se numără printre acei artiști care în fiecare an concerta la Sala Palatului din București sau în sălile polivalente din țară, iar biletele se vindeau cu multe luni înaintea evenimentului, scrie libertatea.ro
Cu toate că publicul îi cere să revină pe scenă, artista nu se simte pregătită să o facă în condițiile impuse de autorități în momentul de față. Criza sanitară provocată de COVID-19 a afectat, printre altele, extrem de tare și industria muzicală, unde nici după șase luni nu se pot relua concertele în aceleași condiții ca înainte de pandemie.
Dacă unii artiști au încercat să se adapteze noilor restricții și au făcut concerte în aer liber, unde au respectat măsurile de distanțare socială, Andra se numără printre aceia care vor să aștepte până totul va reveni la normal.
Cu toate că publicul îi cere zilnic să revină pe scenă și vor să se reîntâlnească cu ea, artista este de părere că în condițiile actuale concertele ei nu ar mai transmite emoția cu care de-a lungul timpului și-a obișnuit publicul.
Citiți mai multe pe libertatea.ro
Lasă un răspuns