Preşedintele ungar Janos Ader le-a trimis câte o scrisoare omologilor săi din România, Klaus Iohannis, şi Ucraina, Volodimir Zelenski, în care s-a plâns de cantităţile uriaşe de sticle de plastic şi de alte deşeuri care ajung în Ungaria prin intermediul râurilor Tisa şi Someş, informează marţi agenţia MTI, scrie agerpres.ro.
Ader le cere celor doi şefi de stat să le solicite autorităţilor din ţările lor să rezolve problema.
În scrisori, postate marţi pe site-ul Biroului Prezidenţial, este menţionat faptul că inundaţiile recente au adus peste graniţă deşeuri care sunt în prezent periculoase din punct de vedere epidemiologic, care au impact asupra pescuitului, turismului şi a faunei şi florei.
Ader a remarcat că guvernul ungar s-a adresat în câteva rânduri, fără succes, autorităţilor din ţările vecine. Principala problemă o reprezintă gunoaiele aruncate în luncile inundabile ale râurilor, a adăugat el.
De la începutul anului şi până în prezent, în Tisa s-au acumulat 2.258 de metri cubi de gunoaie, a scris Janos Ader, iar din Someş au fost înlăturate, până la 13 iunie, 938 de metri cubi de deşeuri.
Citiți mai multe pe agerpres.ro.
Lasă un răspuns