Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat, joi, că un ordin privind arondarea judeţelor Harghita şi Covasna la viitorul spital regional de la Braşov a fost lansat în transparenţă decizională, subliniind “implicarea totală” a ministerului pe care îl conduce “într-un parteneriat public-privat cu autorităţile locale braşovene şi împreună cu BERD” în realizarea acestui proiect, scrie agerpres.ro
Ministrul Sănătăţii a menţionat că se află la Braşov “pentru a repune pe tapet spitalul regional” şi a subliniat că acest proiect este important atât pentru acest judeţ, cât şi pentru Harghita şi Covasna, care ar urma să fie arondate viitoarei unităţi medicale regionale.
Totodată, Tătaru a spus că Braşovul are nevoie de un spital nou, “mai ales că infrastructura la nivelul întregii ţării este la nivelul anilor ’70-’80, însă există şi corpuri pavilionare mai vechi”.
“Implicarea rămâne totală, urmează ca paşii următori, studiul de fezabilitate să ne dea şi perspectiva unui proiect tehnic, execuţie şi licitaţie”, a afirmat ministrul.
Nelu Tătaru a participat, joi, la Primăria Braşov, la o întâlnire cu reprezentanţii autorităţilor locale şi ai BERD privind stadiul proiectului spitalului regional.
Citiți mai multe pe agerpres.ro
Lasă un răspuns